eu vs. o persoană a II-a singular
| Când m-am întors, totul a revenit la normal.Era înainte de Crăciun, când mă plimbam dezorientată, prin Cărtureşti. Mi-a zis că am lipsit atât de mult încât am început să mă uit chiorâş la gândaci. Maestrul!
A doua zi, supărată fiind că ajunsesem în acelaşi punct din care plecasem – şi în care am zis că nu mă mai întorc -, vroiam să-l împing de pe marginea unei prăpăstii. Furioasă, am intrat în baie. În baie, el îmi pregătea cada. Am început să mă dezbrac. Când am terminat, cada era plină de o spumă fierbinte aşa cum îmi place cel mai mult în zilele de iarnă. Am băgat primul picior, cel drept. Fierbinţeala m-a furnicat un pic. M-am obişnuit şi l-am tras şi pe cel stâng în apă. M-am relaxat. Nu ştiu cât am stat. Apa părea să nu se mai răcească. M-am ridicat şi am început să-i deschid nasturii de la cămaşă. Nu era spălat pe cap de atâta timp! S-a aşezat în cadă ca un copil ascultător. Mi-a dat şamponul său preferat. Şi al meu! Am început să-i ud părul. Mi-am turnat un pic de şampon în palme şi le-am frecat. Am început să-i masez capul. Am clătit şi mi-am turnat din nou şampon. Acum a făcut atât de multă spumă încât părea să aibă părul unui om de zăpadă. Eram atât de fericită. Eram atât de fericită! Uite ce am făcut lipind cioburile, am zis eu mândră şi entuziasmată. |
Când te-ai întors, totul a revenit la normal. Era înainte de Crăciun şi te plimbai dezorientată, prin Cărtureşti. I-am zis că a lipsit atât de mult încât aînceput să se uite chiorâş la gândaci. Lolita!
A doua zi, supărată fiind din nu ştiu ce cauză, a intrat, furioasă, peste mine, în baie. Îi pregăteam cada, dar nu era încă gata. A început să se dezbrace. Am privit-o! Când a terminat, cada era plină de o spumă fierbinte aşa cum ştiu că îi place cel mai mult în zilele de iarnă. A băgat primul picior, cel drept. Probabil fierbinţeala a furnicat-o un pic, dar s-a obişnuit şi l-a tras şi pe cel stâng în apă. S-a relaxat. Am privit-o minute în şir, timp în care turnam din când în când apă fierbinte să nu se răcească oaza. S-a ridicat şi a început să-mi deschidă nasturii de la cămaşă. Ce ţi-a luat atât de mult? Nu mă mai spălasem pe cap de atâta timp! M-am aşezat în cadă ca un copil ascultător. I-am dat şamponul. A început să-mi ude părul. Am auzit-o frecându-şi palmele când şi-a turnat şampon în ele. A început să-mi masezi capul. A clătit şi şi-ai turnat din nou şampon. Era aşa de bine să-i simt degetele. Are un talent parcă născut pentru masaj. Eram atât de fericit! Uite ce nimic ai făcut lipind cioburile, a aruncat el cuvintele. |
Şi ce multă dreptate avea!
Iar când m-am trezit nu, nu era dimineaţă, era întunericul celei mai adânci nopţii, în care nu poţi împărţi nimic cu nimeni.
4 Comments
